În fiecare zi,eu îmi doresc să fiu ca Tine
şi-n fiecare zi,mă văd cât de puţin pot fi,
însă şi Tu mă cercetezi când prea puţine
dovezi îţi dau că pot iubi...

Când plâng vieţile celor pe care-i iubesc
şi am mare nevoie de minuni,
în loc să cad în faţa Ta,să mijlocesc,
atunci...am prea puţine rugăciuni.

Când mă consum,nebun,şi nu îi pot trezi,
când strig cu voce răguşită către Tine
şi-ar trebui din plâns să nu mă pot opri,
atunci...am lacrimi prea puţine.

Iar când vrei să mă umpli cu dragostea Ta,
ca plin de dragoste să mă ridic
şi să împărtăşesc şi altora din ea,
atunci...am sufletul prea mic.

Dar tot la Tine vin,aşa finit şi în suspine.
Tu mă topeşti în Harul Tău divin,
iar când mă simt învăluit în Tine,
atunci...nimic nu-i prea puţin.